A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac sau ucrainian, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua mari si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia.
Intr-o buna zi si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si nerabdator, si-a spus pasul:
"Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig.
Doar atat iti cer".
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit:
"Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca.. Una noua si de calitate europeana - Armani.
Tine de frig, de ploaie."
Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
"Totusi e doamna buna.
Putea sa nu-mi dea nimic".
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat.
Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi:
"Sunt descult.
O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine".
Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, de firma.
"Daca-i degeaba, merita s-o iau"
isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit.
A urmat primavara, vara si pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.
Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.
Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau cu masinaria cea aratoasa a starnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru, dar plecasera acasa cu saci intregi de basti. Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul.
In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nicio basca.
Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
"Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.
Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti".
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus:
"Bade draga, eu te inteleg.
Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari.
Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci.
Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale?
Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca".
Aceasta legenda, ca orice bucatica de folclor, are autor necunoscut. Dar personajele, din pacate, le vedem in fiecare zi in jurul nostru
Thursday, April 30, 2009
Monday, April 27, 2009
New World Order - rise of the mindless drones?!
Probabil cei ce citesc blogul meu, sunt la curent cu teoriile conspiratiei: Chemtrace, New World Order, Codex Alimentarius, reducerea numarului populatiei, RFID-ul, vaccinarile etc.
Controlul maselor incepe in forta! Controalele "aleatorii" menite sa "protejeze" populatia de eventuale atacuri teroriste, monitorizarea convorbirilor telefonice, a corespondentei fizice si electronice, intoxicarea alimentelor cu tot felul de compusi chimici mortali.
In prezent, cam in aceeasi perioada, incep si: campania de vaccinare impotriva cancerului de col uterin (campanie moarta in tacere, dupa ce se nascuse in scandal), controlul traficului pe internet (who's who?! and who does what?!), izbucneste gripa porcina - se intetesc controalele la punctele de tranzit, discutiile despre RFID (controlul absolut).
Sa fie oare semne ce prevestesc era robotilor sclavi?!?!?!

Friday, April 17, 2009
Horcaitorii
I-ai auzit in troleu, la coada la magazin, pe strada, in vizita si chiar si la tembelizor.
Ei sunt oamenii capabili sa iti intoarca stomacu pe dos, in asa hal incat sa vezi si ce ai mancat acum 2 saptamani.
Ei sunt cei ce nu au auzit ca s-o inventat batista/servetelele/hartia igienica.
Ei sunt cei ce pot conversa cu porcii!
Ei sunt cei ce nu au invatat acasa ca mucu se sufla, nu se inghite!
Ei sunt cei ce isi inghit mucii intr-un mod atat de zgomotos, ca ai impresia ca se rastoarna peste tine o bascula incarcata cu fier vechi.
Ei sunt cei ce nu doar isi trag mucii, ci isi trag flegma si mucoasa din fundu' gatului cu un horcait de porc injunghiat in beregata! Ei sunt porcii din fundul de mahala in care se transforma tara asta!

Frate, cand i aud, imi vine sa le var pe gat un bax de hartie igienica folosita!!!!
Pentru voi, "stimabili" horcaitori, am doua cuvinte: SUGETI MUCII!!!!
Wednesday, April 15, 2009
Unde e mUE?!
Rascoala haotica din Rep. Moldova ne-o adus aminte, la scara mai mica, de revolta noastra din '89.
De ce spun ca in Rep. Moldova o fost "haotica"?! Pentru ca nu or existat lideri declarati. O rascoala condusa din umbra, de anumite interese care, din cauza fricii (sau in virtutea tatonarii terenului), au ezitat sa iasa in fata, sa puna piciorul in prag si sa-i dea cadou lui nenea Vovo o cravata in forma de streang.
Am crezut ca o venit si vremea Moldovei sa ingenuncheze in fata Capitalismului si sa imbrace straiele noi (in dungi si cu maneci lungi) de piata de desfacere. Nu a fost sa fie. Dar, judecand dupa pattern-ul intamplarilor ce au premers revolutiei noastre din '89, aceasta rascoala este doar "linistea" dinaintea furtunii, si Moldova nu va mai vedea prea multi ani de comunism. Istoria se repeta si se va repeta si in cazul Moldovei.
Sa ne intoarcem, insa, in ograda noastra. 'Nea Voronin, in deliru-i(sau nu?!) comunist indoctrinat pana in fundul gaurii curului s-o apucat sa arunce cu acuze in Romanica, tara condusa de cea mai "usoara" clasa politica din Europa. Dar in timp ce Vovo arunca in Romanica (tara "membru" fleoscait al Uniunii) cu tot felul de balacareli, mUE, ce pazea?! Sau suntem solidari numai la BINE?!?!?! Suntem solidari numai la COTIZATII?!?!?!
Iata inca o dovada ca am intrat in mUE doar pentru a plati... Fereasca Dumnezei sa fim in situatia de a astepta vreodata vreun ajutor de la NATO.

Subscribe to:
Posts (Atom)