Ma gandeam la ce neam de pupincuristi am ajuns si mi-o venti in minte tragedia (nu ii voi spune caz, ca nu sunt jurnalist de cartier si nici avocat) Teo Peter. Tragedia Teo Peter scoate in evidenta fapte care ma sperie, ma indurereaza si ma scarbesc in acelasi timp.
Ma speriu cand vad ce au ajuns politicienii nostri: niste carpe cu care americanii (si nu numai) spala dusumeaua plina de sange, sudoare si cacat a lumii.
Ma indurereaza cand ma gandesc ca un om nevinovat o fost omorat de un inconstient beat (cel mai probabil) care acum se lafaie bine mersi intr-un locsor caldut si ferit.
Ma scarbesc la gandul ca devenim niste nimicuri, niste dejectii umane, niste produse de liposuctie, aruncate de unii si folosite de altii pe post de combustibil.
Dar ce ma doare cel mai tare, kiar imi porvoaca o durere sufleteasca, este faptul ca nu mai suntem uniti. Suntem un pahar de otet in care fiecare molecula se crede altceva si trage sa fie altceva... Daca am trage impreuna sa ajungem vin, am ajunge o delicatesa de lux... Asa, o sa ramanem un pahar de otet, in care toate celelalte pahare or sa-si arunce dejectiile fara nicio jena!
Si ce ne mai place cand cel de langa noi o pateste!!! Doamne ce bine i cand avem motiv de barfa. Si cu cat patania vecinulu i mai tragica, cu atat satisfactia poporului barfitor creste. "Niste mahalagii imputiti, domnule" cum ar zice un prieten de-al meu!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment